marți, 12 aprilie 2011

Made for Europe - editia 2011, activitate cuprinsa in Planul de actiune al MECTS, concursuri finantatee, pentru anul scolar 2010-2011.

Concursul national “Made for Europe” vizeaza valorizarea si promovarea experientelor pozitive in derularea proiectelor de cooperare europeana, stimuland creativitatea, inovatia, spiritul de competitie. Prin proiectele de parteneriat european, scolile romanesti au fost veritabili ambasadori ai Romaniei in Europa, contribuind, an de an, la promovarea unei imagini pozitive a Romaniei si a valorilor scolii romanesti. Aceste parteneriate au vizat, in principal, formarea si dezvoltarea de competente-cheie, au favorizat crearea unor retele de parteneri, au promovat valorile nationale si europene, antrenand copii, tineri, profesori, parinti in acest exercitiu al existentei impreuna, intr-o Europa unita. Pentru a pune in valoare aceste realizari, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii lanseaza scolilor invitatia de a participa la o competitie nationala a produselor realizate in cadrul proiectelor de cooperare europeana, competitie ce isi propune sa deschida cu generozitate perspective multiple si care se adreseaza atat scolilor cu experienta in domeniu, cat si celor aflate la inceput de drum.
Obiectivele concursului
Principalele obiective pe care le are in vedere acest concurs sunt: valorizarea produselor rezultate in cadrul proiectelor de cooperare europeana; cresterea vizibilitatii produselor proiectelor de cooperare europeana; sporirea calitatii produselor proiectelor de cooperare europeana prin stimularea competitiei; crearea unui sistem alternativ de informare asupra produselor proiectelor de cooperare europeana; asigurarea de oportunitati de promovare a produselor rezultate din proiectele de cooperare europeana; cresterea potentialului de transferabilitate a produselor finale in alte contexte educationale; promovarea imaginii institutiilor de invatamant preuniversitar participante la concurs.
Rezultatele competitiei
Concursul a fost deschis tuturor institutiilor de invatamant preuniversitar implicate in proiecte de cooperare europeana in anul scolar anterior. Astfel, in Sala de Festivitati a Colegiului National “Ion Minulescu “Slatina, a avut loc etapa judeteana a concursului “Made for Europe” 2011, care a constat in organizarea unei expozitii cu informatii referitoare la proiectele Comenius, si eTwenning implementate si cu produsele finale obtinute in proiect in perioada 14-17 martie; Au fost prezentate produsele finale ale unitatilor scolare care au finalizat proiecte si a rezumatelor proiectelor de cooperare europeana din care provin produsele de catre reprezentanti ai scolilor inscrise in concurs; evaluarea produselor finale de catre Comisia Judeteana de concurs coordonata de prof. Cristina Mihut, inspector proiecte comunitare si programe europene.; premierea produselor castigatoare. Astfel, dintre proiectele multilaterale, doua au fost premiate cu locul I si vor reprezenta judetul Olt la etapa nationala, care se va desfasura in perioada 14-17 aprilie, la Piatra Neamt.dintre care si cel al scolii noastre. Aceasta a prezentat ca produs final Pachetul educational pentru educatia ecologica a copiilor de ciclu primar “Micul ecologist”. Produsul a fost realizat in cadrul Proiectului Multilateral "Let's do something for our planet, coordonator prof. Grigore Gheorghita, proiect realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin "Programul de Invatare pe Tot Parcursul Vietii". Reprezentantul scolii noastre, elevul Grozavescu Rares, din clasa a IV-a B, va prezenta produsul la faza nationala a concursului. Sa-i dorim mult succes!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu